Cum să începi să faci Social Media pentru afacerea ta
atunci când vrei să te ocupi singur de asta

Pentru că, dacă ai ajuns să citești articolul acesta e clar că știi și ai înțeles că ai nevoie de prezență în Social Media (și nu doar), voi sări peste nevoia vitală pe care orice afacere o are de a fi prezentă în online și pe rețelele sociale. Acum, ești în punctul în care, știu, vrei să încerci să faci asta singur fiindcă te gândești că nu poate fi o filosofie să postezi în rețelele sociale lucruri despre businessul tău, despre ce produci sau ce vinzi, mai ales că deja știi cu ce se mănâncă Social Media din privat. Așa că nu voi insista pe nevoia de a apela la cei care se ocupă cu așa ceva, pe abordarea freelancer-ilor sau a agențiilor specializate fiindcă nu e momentul acum. Va veni și el, mai repede decât crezi.
OK. Hai să vedem cu ce începi și de unde începi.
Nu, nu începi cu realizarea paginilor de business în Social Media așa cum ai crede. De ce? Fiindcă ce rost are să-ți faci pagină de business pe Instagram de exemplu dacă clienții tăi nu sunt acolo. Adică, tu poți să-ți faci, poți să fii cât se poate de activ acolo și totuși să vezi că nu se mișcă nimic. De ce? Exact: printre altele fiindcă, da, clienții tăi poate nu sunt pe Instagram. Dar unde sunt? Hmmm, asta-i întrebarea. (Uite aici pe unde ar putea fi clienții tăi!) Și am ajuns acolo unde voiam de fapt: primul lucru cu care începi e să-ți cunoști foarte bine clienții. Publicul. Zi-i cum vrei dar cunoaște-l foarte bine: cine e (ca să știi pe ce rețele sociale e prezent), ce-i place (ca să știi cum să i te adresezi), la ce e sensibil/cu ce materiale rezonează – ca să știi ce gen de postări să faci pentru ca publicul tău să le caute și să le “consume” și așa mai departe. Ca să știi doar.
Abia după ce știi aceste detalii îți deschizi paginile de business…acolo unde sunt clienții tăi. Le poți “organiza" în Meta Business Suites (aplicația pusă la dispoziție de Fb pentru a putea avea imaginea de ansamblu a conturilor/paginilor tale din Fabcebook și Insta) împreună cu contul de Facebook Ads pe care ți-l deschizi aici și de unde poți gestiona și campaniile pe care le vei face pe Instagram.
Odată setările făcute și paginile pregătite, gata, poți începe să faci postări. Organice, postări plătite (boosted) sau campanii plătite.
N-o să intru acum în detalii legate de cum și de ce e nevoie de campanii plătite și postări sponsorizate (o să fie subiectul unui alt articol) dar voi insista asupra faptului că dacă te aștepti să se întâmple minuni doar cu postări organice (chiar și susținute, regulate) , acest lucru nu se va întâmpla. Mă vei întreba atunci de ce să le faci? Pentru că una-i una, alta-i alta.
Postările organice (făcute cu cap, urmărind o strategie, constante și nu doar punctuale) sunt extrem de importante pe termen lung pentru câștigarea încrederii publicului și pentru vizibilitate. Fară ele, nu merge. Pe de altă parte, campaniile plătite te scot din ”bula” ta – din comunitatea pe care ți-ai creat-o (friends, followers, etc) și-ți duc informația în afara acestui cerc. De ce să faci asta (de ce să ieși din “bulă” cu campanii plătite)? Exact – ca să afle de tine și alții. Cât mai mulți de preferat. Că dacă nu stiu, de unde să-ți cumpere produsele/serviciile?
Și, ca să închei apoteotic, mai am una: o fi una-una și alta-alta (vorbesc de postările organice și de cele sponsorizate/campanii plătite) dar ce recomand eu maxim e să fie în permanență ambele active. Adică să ai în permanență și campanii plătite și postări organice. Fiindcă nu-i așa, ca tot omul gospodar ce-și face iarna car și vara sanie, și tu trebuie (cel puțin) să te pregătești pentru perioade mai puțin favorabile pentru afacerea ta și să plusezi în publicitate plătită în Social Media.
Gata. Atât a fost pe scurt sfatul meu pentru cei ce vor să-și facă singuri curaj și să înceapă să-și organizeze prezența în Social Media pentru afacerile lor. Pentru toți ceilalți, există…numărul meu de telefon. Promit să vă ajut și să vă iau din bătăile de cap date de rețelele sociale.
Hai! Spor tuturor!
Găsește informații la zi în postările de pe blog
Cum să folosești testimonialele și recenziile pentru a crește încrederea în brandul tău

La ce să te aștepți de la Serviciile Social Media Marketing?

Cantitatea sau calitatea? Ce contează în Social Media?

5 dintre cele mai folosite tipuri de mesaje "cârlig" pentru a atrage clienții
