De ce afacerile locale au nevoie de content video mai mult decât de postări statice

Clar pare o întrebare (oarecum) retorică, dar m-am gândit să pun totuși punctul pe i. Punct pe i.
Știm cu toții că trăim vremuri complicate, agitate, aglomerate, pline de informații (unele mai contradictorii ca altele), cu un ritm și o viteză amețitoare de dezvoltare și schimbare. Și în online se resimt extrem de rapid acceste schimbări (mai rapid decât în offline), iar atenția utilizatorilor este mai greu de captat ca niciodată. Astfel că, vrei nu vrei, afacerile locale trebuie să găsească modalități eficiente de a comunica cu publicul lor și să facă tot felul de flick-flack-uri să-și păstreze și autenticitatea și să facă față algoritmilor. Off....
Dacă în urmă cu câțiva ani o imagine bine realizată și un text inspirat puteau genera rezultate excelente, astăzi conținutul video domină platformele sociale și influențează direct și preponderent deciziile de cumpărare. Facebook, Instagram și TikTok favorizează videoclipurile în algoritmii lor, iar utilizatorii petrec din ce în ce mai mult timp consumând conținut video. Pentru restaurante, clinici, saloane, dezvoltatori imobiliari, magazine sau orice altă afacere locală, videoclipurile nu mai reprezintă un avantaj competitiv, ci o necesitate, așa că spor să fie! Că cerere există.
De ce funcționează atât de bine conținutul video? Simplu. Videoclipurile reușesc să transmită informații, emoții și experiențe într-un timp foarte scurt. O imagine poate arăta un produs senzational, însă un videoclip poate demonstra cum este utilizat, ce beneficii oferă și cum se simte experiența de utilizare. E cumva “rezultatul” (produsul în poză) vs proces (video cu drumul produsului până să ajungă în forma finală, de poză). E povestea spusă.
În plus, creierul uman procesează informația vizuală mult mai rapid decât textul, iar utilizatorii tind să acorde mai multă atenție conținutului aflat în mișcare. Pentru afacerile locale, acest lucru înseamnă o oportunitate excelentă de a construi încredere și familiaritate cu publicul. Știu că nu e ușor, știu că trebuie să treci peste toate “opreliștile” care te țin în loc (lipsa de inspirație, de echipamente, tracul de a apărea în video, etc). Dacă nu te-am convins încă, află că clienții cumpără experiențe, nu doar produse.
Un restaurant nu vinde doar mâncare. Vinde atmosferă, emoție și experiență.
Un salon nu vinde doar servicii. Vinde încredere și transformare.
Un dezvoltator imobiliar nu vinde doar apartamente. Vinde un stil de viață.
Orice afacere nu-și vinde doar produsul sau serviciul ci împlinirea nevoii clientului targetat, modul în care serviciul/produsul său împlinește acea nevoie convingând practic prospectul.
Videoclipurile pot transmite toate aceste elemente într-un mod mult mai eficient decât o fotografie statică. De exemplu, un Reel de 15 secunde care surprinde prepararea unui burger apetisant poate genera mai mult interes decât o fotografie perfect editată a aceluiași burger. (Vezi mai sus încă o dată: produs vs proces, da?)
Și, în plus, algoritmii favorizează videoclipurile – fie că-ți place, fie că nu. Platformele sociale încearcă să mențină utilizatorii cât mai mult timp în aplicație - din acest motiv, videoclipurile beneficiază adesea de o distribuție organică mai mare.
Reels-urile de pe Instagram și Facebook au devenit unele dintre cele mai eficiente formate pentru creșterea vizibilității și atragerea de clienți noi. Mai mult, videoclipurile generează frecvent: mai multe vizualizări, mai multe distribuiri, mai multe comentarii, timp mai mare petrecut cu brandul, costuri mai mici în campaniile de promovare. Mai multe, DA?
Ce tipuri de videoclipuri funcționează pentru afacerile locale? Îți dau eu cateva idei de la care sa pornești. Inspiră-te, respiră adânc și gândește-te că nu trebuie tu să inventezi tu roata. Hai!
Behind the scenes
Oamenii sunt curioși să vadă ce se întâmplă în spatele afacerii. Procesele de producție, pregătirea preparatelor, amenajarea unui spațiu sau activitatea echipei pot deveni conținut valoros.
Testimoniale video
Nimic nu inspiră mai multă încredere decât experiențele reale ale clienților. Videoclipurile cu recomandări autentice contribuie semnificativ la procesul de decizie.
Transformări și rezultate
Pentru clinici, saloane sau proiecte imobiliare, formatul „înainte și după” continuă să fie extrem de eficient.
Tururi și prezentări
Restaurantele, hotelurile, showroom-urile sau ansamblurile rezidențiale pot utiliza videoclipuri scurte pentru a prezenta spațiile și facilitățile.
Vin și cu o veste bună - nu este nevoie de producții com-pli-ca-te. Una dintre cele mai mari greșeli, stiu, este convingerea că videoclipurile trebuie să fie realizate cu echipamente scumpe, după scripturi și scenarii elaborate. În realitate, utilizatorii apreciază autenticitatea. Multe dintre cele mai performante videoclipuri sunt filmate direct cu telefonul mobil și editate simplu, important este ca mesajul să fie clar, iar conținutul să fie relevant pentru public.
Concluzie? Evidentă și predictibilă: viitorul comunicării online este video. Afacerile locale care investesc constant în conținut video au șanse mai mari să atragă atenția, să construiască încredere și să genereze vânzări.
Într-o piață tot mai competitivă, videoclipurile nu mai reprezintă doar un trend, ci unul dintre cele mai eficiente instrumente de marketing disponibile.
Sper ca m-am facut înțeleasă! Că nu mai repet. 😊
Hai, spor!
Găsește informații la zi în postările de pe blog
Social Media este mai nou noul Google (și e doar începutul)

3 tipuri de conținut organic care transformă Social Media în vânzări: atragere, încredere și conversie

Cum să-ți construiești brandul în social media fără buget mare

De ce brandurile care spun povești vând mai mult, sau puterea storytelling-ului în digital.
