Contactează-mă pe WhatsApp

Promovarea în Social Media: moft sau necesitate?

M-am lovit de curând de o situație cel puțin bizară, din punctul meu de vedere - o abordare “interesantă” a unui business la început de drum (existând respectiv de 1 an de zile – cu întreruperi de activitate pe motiv de sezonalitate), legată de promovarea afacerii în Social Media. Mai concret ideea era așa: nu mai bag bani în afacere fiindcă nu merge cine știe ce, vedem ce ne iese anul acesta (contextul fiind o discuție despre a începe totuși niște campanii de promovare care să aducă urmăritori noi și evident să crească vânzările).

Bun. Nu despre a judeca o decizie de business vreau să vă vorbesc aici ci despre a înțelege un lucru deosebit de important (de fapt două, dacă stau să mă gândesc bine😉): că atâta vreme cât continui să faci ceva în același mod dintotdeauna să nu te aștepți la alte rezultate decât cele obținute până acum; și al doilea - “băgatul banior în promovare” e o investiție pe termen lung în orice afacere. Părerea mea.

Hai să le luăm pe rând!

Fără promovare în Social Media e foarte greu să crești business-ul (dacă nu imposibil) mai ales (dar nu numai) de către cei aflați cu afacerea la început de drum. Și la cei mai “vechi” în branșă e cam la fel, diferența majoră în acest caz e că “posesorul” afacerii știe deja acest lucru (importanța promovării) și în plus susține afacerea în online prin toate canalele alternative pe care le-a dezvoltat pe parcurs (website, extinderea pe mai multe platforme Social Media, etc). De ce nu crești? Simplu: pentru că nu ieși din bula ta de urmăritori doar cu postările organice (importante dealtfel și ele). Punct. Imaginează-ți doar că în jumătate de an de când ai început să fii activ în Social Media ai strâns un public de 1000 de urmăritori (nu dați cu pietre, doar zic – de dragul discuției). Acest public ți-a “consumat” deja produsul/serviciul pe care-l oferi (more or less), marea lui majoritate (a publicului/urmăritori adunați până acum) fiind prieteni, cunoștinte…etc. Ca să treci mai departe de ei și să ajungi și la alți noi urmăritori, ghici ce? Îl plătești inteligent pe Facebook (sau platforma pe care activezi cu business-ul tău) să-ți aducă prin intermediul campaniior pe care le faci – public/clienți potențiali noi. Scurt și concis. Fară să investești în reclamă plătită (adică “să bagi bani în afacere”) nu te mira, te rog eu din suflet 🙏, că bați pasul pe loc, ca și până acum!

Acum să ne ocupăm puțin de a “băga bani în Facebook” (în promovare plătită, ai înțeles ideea). Deși…cred că în acest punct al discuției e suficient de clar de ce e imperios necesar și vital să faci asta, dar hai să ne gândim în felul următor la investiția în afacere: aloci buget pentru spațiu de desfășurare al activității (magazine, showroom, spațiu pentru serviciile tale, etc), buget pentru producție, pentru angajați, pentru utilități, pentru un website (Doamne ajută!), pentru ce mai ai tu nevoie acolo când îți faci planul de bătaie (a se citi bugetul) și te lansezi. Cu surle și trâmbițe așa cum preconizai. Și apoi, când s-a dus entuziasmul de început…stai și aștepți să te găsească lumea. Succesuri nemăsurate dacă faci așa! 🙈 Și mă pot opri aici, cu trimitere directă la începutul acestui articol pentru a-l mai citi o dată. Știi ce zic?

“Aia zic!” (că să parafrezez un fin cunoscător într-ale digital marketing-ului).

Hai, spor la lecturat și aplicat!